IMPLICAREA – PUNTEA DINTRE FORMAL ȘI NONFORMAL

IMPLICAREA – PUNTEA DINTRE FORMAL ȘI NONFORMAL

Concluzii ale proiectului Erasmus+ Eudvision

Monica Diaconu, Școala Primară Babel

Educația nonformală, acea educație ce se organizează în afara instituțiilor cu rol clar definit, depinde într-un mod firesc de gradul de implicare al celor ce o fac posibilă (atât facilitatori cât și beneficiari). Fără implicarea participanților, contextul nonformal nu există. El nu este susținut decât de dinamica dintre nevoile de învățare și pasiunea de a împărtăși. Grija pentru a înțelege experiența de învățare a participanților este, prin urmare, maximă. Atingerea unui grad mare de implicare este, pentru orice context nonformal, o strategie de supraviețuire mai mult decât un simplu deziderat.
Timp de 12 ani am fost prezenți prin Centrul Babel și Asociația Babel Education în mediul nonformal. Lecțiile despre implicare și cum poate fi ea susținută au venit cu fiecare experiență de învățare creată, cu fiecare experiență de învățare trăită. Continuitatea Babel se datorează cuvântului VREAU rostit atât de facilitatori cât și de cursanți în momentul în care relația de învățare începe. O cu totul altă energie decât cea a cuvântului TREBUIE.
Cum poate fi această energie a implicării susținută și într-un cadru formal, într-o școală? La această întrebare ne dorim să găsim răspunsul la Școala Primară Babel, iar la lecțiile învățate din experiență adăugăm acum cadrul teoretic al Învățării Experiențiale, cadru ce gravitează înjurul ideii de IMPLICARE. Prin proiectul Eduvision finanțat prin Erasmus+ am avut ocazia să vedem în realitate cum nonformalul și formalul se reunesc în școlile experiențiale din Olanda, școli ce au înțeles să pună implicarea pe primul loc.
Prof. Ferre Laevers, coordonatorul centrului de Învățare Experiențială din cadrul Universității Regale din Leuven (Belgia) scria “Dacă ne dorim o învățare fundamentală, nu putem să ajungem la acest deziderat fără implicare. Implicarea nu este acea stare de satisfacție provocată de simpla distracție. Ce este crucial legat de implicare este faptul că ea are ca sursă dorința de explorare a lumii, nevoia de a înțelege realitatea, interesul autentic pentru cum funcționează lumea obiectelor și a oamenilor”

Care sunt ingredientele de bază ale implicării?

Pentru a înțelege cum se poate ajunge la un grad mare de implicare este necesar să vedem umanitatea fiecăruia, umanitate ce ne aduce pe toți împreună, copii și aduți, în jurul unui set de nevoi pe care le împărtășim. Când aceste nevoi sunt satisfăcute, ființa umană funcționează la capacitate maximă, din motivație intrinsecă.
Deci și Ryan, doi cercetători ai Universității din Rochester au propus lumii educației o structurare a nevoilor în trei categorii: Relație, Competență, Autonomie. Învățarea experiențială urmărește ca procesul de învățare să ia în considerare aceste trei mari nevoi
și să găsească soluțiile practice pentru ca ele să fie întâmpinate în experiența oferită copiilor în școli.

Relație
În momentul în care participantul la învățare, fie el copil sau adult, simte că este parte din grup, este acceptat în autenticitatea lui, procesul de învățare poate să dea roade. În caz contrar, întreaga energie va merge în direcția satisfacerii acestei nevoi de bază sau în direcția protecției și ridicării de ziduri față de ceilalți. Ferre Laevers vorbea despre etimologia cuvântului delincventă (de-link), deconectare, sentimentul de izolare față de lume, un sentiment ce blochează curiozitatea naturală față de mediu (sursa învățării) și o transformă în violență. Școala trebuie să ofere spațiul și timpul necesar creării de relații de acceptare între copii, între copii și adulți. Relația este o condiție a învățării. Ideea de excludere sau ierahizarea importanței membrilor comunității de învățare are efecte deosebit de nocive la nivelul implicării pentru cei rămași în afara grupului sau etichetați pentru diferențele lor.

Competență
Fiecare om dorește să aibă spațiul de a-și arăta competența. Pentru copii, acest lucru este de o deosebită importanță. Comparația cu adulții din jurul lor, discursul societății despre copii, așteptările uneori exagerate ale familiei conduc la o stare de inadecvare frustrantă . De aceea, școala trebuie să le dea copiilor contexte unde competențele lor să poată fi văzute, să conteze, să fie apreciate. Ferre Laevers spunea că nu există grad 0 de competență. Fiecare copil poate să facă măcar o părticică dintr-o compentență și de acolo trebuie pornit în învățare.â

Autonomie
Diferențele dintre formal și nonformal intervin mai ales în acest punct. Responsabilitatea asumată de un sistem formal în formarea viitorilor adulți este atât de mare încât nu pare a putea fi împărțită cu toți participanții la proces. Mai ales cu copiii…..Drept urmare, autonomia acestora este ținută la minim pentru a nu afecta rezultatele. Paradoxul este că, exact din acest motiv, rezultatele (competențele) nu sunt cele dorite. Practicile învățării experiențiale au un focus deosebit pe autonomie, lăsând spațiu de decizie și inițiativă copiilor în propria învățare. Autonomia merge însă mână în mână cu responsabilitatea. Fiecare copil primește libertatea de care poate fi responsabil. Astfel, în școlile experiențiale se lucrează cu instrumentul denumit contract. Copilul își asumă anumite responabilități pe care le îndeplinește în moduri ce rămân la latitudinea lui. În cazul în care responsabilitățile nu sunt îndeplinite, modul de îndeplinire nu mai este la alegere și se revine la activități controlate îndeaproape de profesor.
Atenția deosebită acordată acestor trei nevoi se poate realiza doar prin stabilirea unui dialog empatic între cadrul didactic și copil. Învățătorul trebuie să aibă acces la felul în care copilul trăiește experiența de învățare pentru a putea evalua în ce fel cele trei nevoi sunt întâmpinate, pentru a putea înțelege implicarea copilului. Învățarea experiențială nu este doar încercarea de a conecta învățarea la viața reală, ci mai ales încercarea de a fi conștienți, ca dascăli, de ceea ce se întâmplă în interiorul copilului în procesul de învățare, de a fi conectati cu punctul de vedere și experiența copilului prin empatie.
Eforturile centrului de Învăţare Experiențială de a transpune în realitatea școlilor o altfel de calitate a procesului de învățare, o calitate ce se măsoară în primul rând prin implicarea copiilor și apoi rezultatele au dus la câteva instrumente practice pentru cadrele didactice.

Scara Leuven de evaluare a implicării și stării de bine.

Cadrele didactice o pot folosi pentru a identifica nevoi de intervenție atunci când se observă un grad de implicare mai mic de 4 din 5.

10 puncte de acțiune
În momentul în care educatorul observă un grad de implicare scăzut al unuicopil sau al mai multor copii, poate reflecta pe baza acestor puncte și stabili care ar fi cea mai potrivită intervenție:

1. Rearanjarea clasei și crearea de colțuri atractive sau arii noi de lucru
2. Analizarea conținuturilor și verificarea gradului de provocare pe care îl presupun
3. Introducerea de materiale noi sau neconvenționale.
4. Identificarea intereselor copilului și oferirea de activități pe baza acestora
5. Susținerea activităților prin surse de informare interesante și stimulatoare
6. Lărgirea posibilităților de inițiativă proprie a copilului și susținerea lor prin înțelegeri clare
7. Îmbunătățirea calității relațiilor copii-copii, copii-profesor
8. Introducerea de activități ce îi ajută pe copii să exploreze lumea comportamentelor, sentimentelor și valorilor
9. Identificarea copiilor cu problem emoționale și găsirea de intervenții susținute în colaborare cu familia și psihologi
10. Identificarea copiilor cu nevoi speciale de dezvoltare și planificarea unor intervenții susținute care să ducă la reimplicarea lor în procesul de învățare

7 factori care influențează implicarea
Tot pentru reflecția personală a cadrului didactic, întrebarea: ,,Ofer în practica mea spațiu pentru acești 7 factori?” poate duce la strategii ușor de implementat pentru creșterea implicării. Cei 7 factori descriși de Ferre Laevers sunt:
1. Apropierea de realitate.
2. Exprimarea copiilor
3. Initiativa copiilor
4. Învățarea împreună
5. Adaptarea la capacitatea fiecăruia
6. Activitatea
7. Stabilirea unui climat emoțional pozitiv

Școala Altfel a reușit să facă o punte între formal și non-formal. Învățătorii și profesorii și-au văzut copii iradiind de energia implicării în contexte de învățare inedite. Un astfel de context este și Biblioteca Copiilor unde se desfășoară sesiunile Școala Altfel organizate pentru școli de
Asociația Babel Education. Cum să facem să aducem acea energie din Școala Altfel în școala de zi cu zi? Noi credem că e posibil și credem că suportul dat de cadrul Învățării Experiențiale ne poate ajuta pentru o școală a implicării pentru toți.

Bibliografie:

Ryan, R. M., &Deci, E. L. (2000). Self-determination theory and the facilitation of int
rinsic motivation, social development and well-being. American psychologist, 55(1), 68.
Laevers, F. (Ed.) (1994). Defining and assessing quality in early childhood education. Studia Paedagogica. Leuven, Leuven University Press.
Laevers, F. (1993). Deep level learning: an exemplary application on the area of physical knowledge. European Early Childhood Research Journal, 1, 53 – 68.

No Comments

Leave a Comment

Your email address will not be published.