Formular înscriere

Upload

 

Ne dorim ca proiectul nostru să ajungă la câți mai mulți copii și să ocupăm toate cele 30 de locuri disponibile, așadar copiii se pot alătura pe parcurs și să participe la una din cele două săptămîni, dacă nu se poate la amândouă.

Participarea este gratuită pentru copii.

Înscrierile se fac completând formularul de aplicare (5-10 min).

Criteriile de selecție vor fi relevanța aplicației și creativitatea. Selecția va fi realizată de către coordonatorul proiectului împreună cu echipa de mentori și voluntari.

Grupul pe care ni-l dorim, ținând cont de profilul și activitățiile proiectului, cuprinde 20 de copii cu vârsta curpinsă între 9 și 10 ani, 10 copii cu vârsta cuprinsă între 11 și 14 ani.

Activitățile se vor desfășura în perioada 28 iunie – 9 iulie, preponderent afară, în intervalul orar 9:00 -13:00,  de luni până vineri inclusiv. Locația este spațiul de grădini comunitare Greenfeel – Grădinescu Timișoara (Str. Păstorilor, nr.20, Timișoara).

Copiii vor fi aduși și preluați de la locație de către părinți, nu asigurăm transport.

Activitățile se vor desfășura preponderent în exterior, dar există și un spațiu interior (container sală de clasă, dotat corespunzător) unde se vor desfășura o parte din activități.

Vom oferi o gustare de fructe, iar în pauze copiii vor putea mânca gustarea ce și-o aduc de acasă.
Toate materialele necesare desfășurării proiectului vor fi puse la dispoziție de către noi.

Acordul pentru prelucrarea datelor și cel foto-video sunt necesare pentru a putea participa la acest proiect.

Grădina prin ochii științei este un proiect finanțat de Fondul Științescu, gestionat de Fundația Comunitară Timișoara. Pentru mai multe detalii accesați: www.timisoara.stiintescu.ro.

Pentru eventuale neclarități legate de acest proiect te rugăm să folosești adresa proiecte@scoalababel.ro.

Detalii complete despre proiect găsești aici: www.scoalababel.ro/comunitate/proiecte/gradina-prin-ochii-stiintei/.