PROFESORESCU: Centrul Român pentru Învățare Experiențială

În toamna 2023 dorim să lansăm spațiul fizic din cadrul campusului Babel, și spațiul virtual Profesorescu. Acesta va fi un loc unde profesorii din România vor avea acces la formări și materiale de informare legate de Învățarea Experiențială și Comunicare Nonviolentă, cele două pedagogii ce stau la baza demersului Școala Babel. 

Istoric:  Chiar de la începuturile sale, din 2016, Școala Babel a oferit profesorilor din comunitate oportunitatea de a se forma alături de echipa școlii pe cele două pedagogii ce ne inspiră și ne motivează eforturile. Am invitat formatori din Belgia, Olanda, Suedia, Anglia ce au împărtășit din experiența lor. Am creat materiale utile profesorilor, materiale ce sunt acum disponibile la secțiunea Resurse pe www.scoalababel.ro.

În același timp am reușit să formăm la nivel local o echipă de opt formatori români ce pot da mai departe experiența aplicării acestor pedagogii în sistemul românesc de învățământ.

Obiectiv: Susținerea prin burse a 100 de profesori pentru a se forma în decursul anului școlar 2023-2024 în cadrul Profesorescu (program de 50 de ore de formare), inițiere în Învățarea Experiențială și Comunicare Nonviolentă. Dotarea spațiului fizic Profesorescu cu elementele de tehnologie și mobilier necesare bunei desfășurări a sesiunilor de formare. Realizarea versiunii inițiale a spațiului virtual de învățare Profesorescu.

Buget: Burse în valoare de 250 Euro/persoană pentru anul școlar 2023-2024. (total burse 25.000 Euro). Dotare spațiu fizic, realizare spațiu virtual (10.000 euro).

Referință de timp pentru atingerea obiectivului de strângere de fonduri: Aprilie 2023

BURSE PENTRU VIITOR

Babel Școală + Liceu oferă începând din anul școlar 2022-2023 burse sociale și burse de excelență. Vom avea în total 8 burse de studiu care se acordă pe durata a doi ani școlari și se pot reînnoi.

Istoric: Încă din 2016, de când am început proiectul Școala Babel, ne-am dorit să oferim atât burse sociale cât și burse de excelență. Iată că visul nostru începe să prindă contur încă din acest an școlar 2023-2024. Este primul an în care oferim burse la Babel Școală + Liceu, elevilor de la liceu.

Tipuri de burse oferite anual:

Tip Bursă: Denumire:
Socială A.K. FARRAR
Excelență – Științe sociale ISAAC NEWTON
Excelență – Socio-uman WILLIAM SHAKESPEARE
Excelență – Științe sociale FIBONACCI
Excelență – Socio-uman NELSON MANDELA

Valoarea totală a burselor:

BURSE SOCIALE = 100% DIN VALOAREA UNUI AN ȘCOLAR

BURSE DE EXCELENȚĂ = 100% DIN VALOAREA UNUI AN ȘCOLAR

Obiectiv: Prin susținerea partenerilor și sponsorilor din comunitatea Liceului Babel vom oferi începând cu anul școlar 2023-2024 burse sociale pentru sprijinirea financiară a familiei și burse excelență pentru sărbătorirea rezultatelor academice deosebite.

Buget: 13.950 Eur pentru anii școlari 2022-2023 / 2023-2024

Buget: 14.850 Eur pentru anii școlari 2023-2024 / 2024-2025

Simulare buget pentru 2 ani de studiu – 8 burse (3 taxe integrale):

An școlar: Taxă lunară: Nr. burse: Total Eur: Țintă pentru strângerea fondurilor:
2022-2023 465 Eur 8 – clasa a IX-a 13950 Ianuarie 2023
2023-2024 495 Eur 8 – clasa a X-a 14850 Ianuarie 2023
SERIE NOUĂ BURSIERI
2023-2024 495 Eur 8 – clasa a IX-a 14850 Ianuarie 2024
2024-2025 495 Eur 8 – clasa a X-a 14850 Ianuarie 2024

Referință de timp pentru atingerea obiectivului de strângere de fonduri:

Anii școlari 2022-2023 / 2023-2024 -> Ianuarie 2023

Anii școlari 2024-2025 / 2025-2026 -> Ianuarie 2024

SEED: Săptămâna Europeană a Educației Democratice, ediția a VI-a, octombrie 2023

Săptămâna Europeană a Educației Democratice reprezintă o serie de conferințe și ateliere susținute de experți în educație experiențială de la Centrului de Formare în Învățare Experiențială CEGO (Universitatea din Leuven), Centrului Olandez pentru Stare de Bine și Implicare în școli (Tweemonds) și Babel Școală și Liceu. Aceștia lucrează zi de zi la transformarea școlilor în spații de învățare ce susțin implicarea, autonomia, relațiile armonioase și competențele de viață ale copiilor. În cadrul SEED ei au ales să lucreze cu toți profesorii români ce au convingerea că se poate altfel, că e în puterea lor să aducă starea de bine și implicarea copiilor în procesul de învățare din fiecare școală.

Istoric: În cele cinci ediții anterioare, 35 de facilitatori, atât internaționali cât și pasionați de educație din România, au creat un spațiu de interacțiune în jurul conceptelor de învățare experiențială și comunicare nonviolentă. Peste 500 de profesori, învățători, actori și creatori din domeniul educației au aflat noi modalități de învățare ce susțin autonomia, relațiile armonioase și competențele de viață ale copiilor, despre cum prind copiii drag de învățare și despre relația dintre starea de bine și implicare. Fiecare ediție a avut și ateliere dedicate părinților.

Obiectiv: 300 de profesori vor găsi inspirație pentru conectarea educației la viață și astfel vom reuși să creștem comunități școlare mai implicate și generații viitoare mai competente, cu gândire critică, conectate la realitate, empatice, capabile să înțeleagă și rezolve problemele cu care se vor confrunta.

Buget: 10.000 euro

Referință de timp pentru atingerea obiectivului de strângere de fonduri: Mai 2023 – încheierea contractelor de sponsorizare și parteneriat

SERIA DE CARTE: Educația experiențială

Seria de carte Educația experiențială – un proiect de traduceri Babel Școală + Liceu bazat pe expertiza dezvoltată de Centrul de Educație Experiențială KU Leuven

Educația experiențială este o serie de carte care își propune să faciliteze accesul nemediat la informația care fundamentează educația experiențială. Oferă instrumentarul necesar pentru înțelegerea și aplicarea acestui model de învățare care sprijină inovația în educația primară și gimnazială.

Istoric: CEGO (Centrul de Educație Experienţială) – KU Leuven, Belgia, partener al Babel Școală și Liceu, sunt de 47 de ani un model de referință pentru cercetarea și dezvoltarea în domeniul educației experiențiale. Educația experiențială este una dintre cele 5 direcții pentru viitor recomandate de OCDE (Organisation for Economic Co-operation and Development).

În România, Babel Școală + Liceu este singura școală care a adoptat si adaptat principiile educației experiențiale la sistemul românesc. După 6 ani de experiență cu acest tip de educație, echipa noastră este pregătită să împărtășească acest model cu copiii, profesorii și școlile din România.

În acest moment, avem acordul editurilor și am obținut integral drepturile de autor de la prof. dr. Ferre Laevers, Ludo Heylen, Wilma van Esch. Din echipa Babel Școală + Liceu face parte un traducător de olandeză cu peste 15 ani de experiență în domeniu. Universitatea de Vest Timișoara și Editura Universității de Vest și-au exprimat interesul și susținerea pentru apariția următoarelor volume:

  • Ervaringsgericht werken (6-12 jarigen)
  • Differentieren werkt (in basis en secondaire onderwijs) – două volume
  • Breed evalueren (basis en secondaire onderwijs) – două volume
  • Grip op competenties
  • Ruimte voor initiatief

Buget: Costurile de traducere sunt estimate la 6.000 Eur + TVA pe volum, iar obiectivul nostru este de a traduce două titluri/an. Costurile de editare și lectorat sunt estimate la 1000 de Eur /volum 8350 Eur (TVA inclus) – cheltuieli de traducere, editare, lectorat.

Costurile de copyright sunt estimate la 3.000 Eur/ediție/carte.

Referința de timp pentru atingerea obiectivului de strângere de fonduri:

11.350 Eur – iunie 2023 11.350 Eur – iunie 2024 11.350 Eur – decembrie 2025
11.350 Eur – decembrie 2023 11.350 Eur – decembrie 2024 11.350 Eur – decembrie 2025 11.350 Eur – decembrie 2026

LEE Lab: Life Enriching Education Lab

LEE Lab – Life Enriching Education Lab – Laborator de inovare în educație organizat de Babel Școală +Liceu și NVCEd (Nonviolent Communication in Education European Network)

Un atelier european de 5 zile în care profesori din întreaga Europă se reunesc la Timișoara, în spațiul noii școli Babel pentru a învăța împreună despre puterea dialogului în educație. Formatori din Suedia, Belgia, Anglia, Austria și România sprijină procesul de învățare și împărtășire de bune practici din diferite școli inovative din Europa. Atelierul include și un eveniment pentru comunitatea locală de profesori ce au ocazia să afle bunele practici din Europa legate de schimbarea în educație. 

Istoric: Acest atelier se organizează anual în diferite părți ale Europei și este un moment de reunire și sprijin reciproc pentru profesorii ce aduc Comunicarea Nonviolentă în mediul școlar din diferite țări. În 2012, acest atelier a fost organizat de Babel în Timișoara, moment ce ne-a inspirat pentru a porni la drum cu creare școlii primare. În 2019, profesorii școlii noastre au participat la Berlin la acest atelier, punând Babel pe harta școlilor inovative din Europa și găsind inspirație pentru crearea liceului Babel. LEE Lab este locul de unde pornesc multe inițiative ce devin realitate în diferite colțuri ale Europei. 

Obiectiv: Susținerea prin burse a 5 profesori români. Organizarea evenimentului gratuit pentru comunitatea locală de profesori din Timișoara și jud. Timș.

Buget: Burse în valoare de 650 Eur/persoană incluzând cazare, masă și participarea la atelier. 

Total buget burse: 3250 Eur

Buget organizare eveniment local: 4000 Eur

Referință de timp pentru atingerea obiectivului de strângere de fonduri: Decembrie 2022