Făcuți pentru învățare

Făcuți pentru învățare

De ani de zile observ copiii și mă minunez văzându-i cum dorința de învățare îi transformă în supereroi, capabili să mute munții când își pun asta în minte.  Observ și adulții ce, odată ce își găsesc motivația interioară pentru a fi tot mai buni, își găsesc timpul și instrumentele respectiv o putere de muncă extraordinară pentru a putea face ce și-au propus. Și într-un caz și în altul, motivația  aceasta vine atunci când copilul sau adultul aleg destinația către care se îndreaptă, scopul învățării.

Mi s-a întâmplat cu propriul meu copil în două rânduri: muzica și schiul

După jumătate de an de ore de pian cu profesor atent ales și foarte deschis, copilul a decis să renunțe la acest gen de învățare, pe care el însuși o propusese. Un timp nu am discutat despre muzică deși muzica este parte din identitatea familiei noastre și tare mi-aș fi dorit să se transmită mai departe bucuria de a fi în lumea sunetelor. Apoi, îl văd pe al meu copil că îmi ia chitara și cu căștile în urechi și Ipad-ul legat la internet, exersează varianta chitară clasică simplă a cântecului său preferat: Avicii- Waiting for Love după un tutorial foarte bine structurat. Bucuros, mă cheamă să împărtășească cu mine micile lui reușite, primele trei acorduri. A doua zi, o zi frumoasă cu soare, ne așezăm pe izolir și descoperim împreună notele întregului cântec, eu la fel de neexperimentată ca și el, încercând cot la cot să ne iasă toată cântarea. Cred că au fost 3 ore bune de concentrare, 3 ore în care eu m-am plictisit mai repede decât el, eu trebuia să fiu motivată de el să rămân focusată pe sarcină. Și a reușit! A reușit să învețe tot cântecul. Ce mândrie, ce bucurie! De acum nu mai sunt îngrijorată că muzica nu va mai fi liantul familiei noastre și știu că al meu copil se va bucura de ea așa cum știe el mai bine.

Schiul, din punctul meu de vedere, este o placere și o relaxare. Asta am vrut să transmit și copilului meu. E ok oricum schiezi, e important să fii afară, în contact cu natura. Ei bine, pentru copilul meu acest obiectiv mediocru nu a fost destul. El se uita din telescaun la cei mai agili schiori ce pluteau parcă pe pârtie în slalom și îmi șoptea: eu așa vreau să schiez. Dorind să îl protejez de așa un vis nerealist,îi spuneam că acei schiori au mulți ani de schi în spate și în plus au schiuri speciale. Degeaba! Ajunși în vârful pârtiei, mă roagă să îl filmez căci vrea să vadă ce face diferit de acei schiori, să se corecteze. În ziua aceea am făcut de 14 ori aceeași pârtie (din nou eu plictisită înaintea lui) timp în care el s-a evaluat, s-a supărat pe ce nu îi ieșea și a luat-o de la capăt. O lecție pentru mine. Dar poate și eu fac așa și nu mă apucă plictiseala când încerc să fiu mai bună la ceea ce eu visez și nu la ceea ce visează alții pentru mine.

No Comments

Leave a Comment

Your email address will not be published.